Trei elevi din județ au fost recompensați cu premii la Olimpiada națională de istorie, care a avut loc la Râmnicu Vâlcea, în perioada 10-14 aprilie 2023.
Județul Suceava a fost reprezentat de 15 elevi, cel mai bun rezultat aparținându-i elevului Alexandru Cosmin Vișovan, din clasa a XI-a, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, îndrumat de prof. Petrică Ciocan.
Elevul a fost recompensau cu Premiul I și două premii speciale, acordate de Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca și de Asociația Internațională „Pro Militari”.
„Calificarea și participarea la etapa națională a Olimpiadei de istorie înseamnă mai mult decât muncă. Înseamnă pasiune.
Pentru mine, informațiile aflate despre conflictele și relațiile din cadrul epocii contemporane sunt mult mai valoroase decât spiritul competiției. Însă în cadrul acestor tipuri de concursuri, noi, tinerii din ziua de astăzi, ne putem întrece în sensul cunoștințelor pe care le-am dobândit”, mărturisește elevul sergent Cosmin Vișovan.
Din lotul sucevean, Erik Alexandru Pantea, din clasa a X-a, de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, profesor Liliana Deleanu, a obținut premiul al III-lea.
De asemenea, Silviu Ionuț Curic, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, a obținut un Premiu special acordat de Asociația Internațională „Pro Militari”.
Lotul județului Suceava a fost însoțit de prof. Irimia Mihaela.
Comentarii