Magistrații de la Curtea Militară de Apel București s-au dovedit a fi mai indulgenți cu femeia-soldat care, săptămâna trecută, s-a urcat în stare avansată de ebrietate la volan și a accidentat un bărbat pe o stradă din Vatra Dornei.
Judecătorii au decis în ședința de miercuri, 19 aprilie, să îi schimbe inculpatei arestul preventiv cu arestul la domiciliu, măsura fiind definitivă. Este probabil ca decizia să aibă legătură cu faptul că Andreea Dascălu are în întreținere doi copii minori.
Tânăra de 31 de ani, soldat în cadrul Unităţii Militare 01518 Prundu Bârgăului, are impuse mai multe obligații și restricții. Cea mai importantă este obligația de a nu părăsi domiciliul decât în situații excepționale, cu permisiunea organului judiciar.
În seara zilei de 11 aprilie, în jurul orei 20.00, pe strada Bârnărel din municipiul stațiune, un bărbat în vârstă de 65 de ani, care se deplasa pe marginea drumului, pe lângă o bicicletă, a fost acroșat de o mașină.
Mașina nu a fost găsită la fața locului, iar polițiștii au găsit-o ulterior la câteva sute de metri de locul accidentului. Femeia de la volan, Andreea Dascălu, era atât de beată încât a fost găsită cu capul pe volan, aproape dormind.
Aparatul etilotest a indicat alcoolemia de 1,72 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, probele de sânge au confirmat alcoolemia uriașă, respectiv 3,35 la mie prima probă și 3,06 la mie proba a doua.
Tânăra a fost pusă sub acuzare în prima fază a anchetei pentru două infracțiuni, respectiv conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Fiind vorba de un cadru militar ancheta este efectuată direct de un procuror din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași. Procurorii sunt de altfel cei care au solicitat arestul preventiv, măsură care a rămas în vigoare și acum, având în vedere că arestul la domiciliu este asimilat în Codul Penal cu arestul în regim de penitenciar.
Comentarii