Polițiștii au fost prezenți pe străzi în număr mare în ultima perioadă, iar rezultatele nu au întârziat să apară. În decurs de numai câteva zile. Peste 100 de șoferi care au apăsat pedala de accelerație mai mult decât trebuie au rămas pietoni. Controalele intense au adus și alte surprize. Un tânăr de 22 de ani, care circula pe DJ 175 la Botoș a fost testat cu aparatul DrugTest 5000, rezultând faptul că acesta prezinta în organism substanța psihoactivă Methamphetamine. Șoferul s-a ales cu dosar penal. Tot cu dosar penal s-a ”căpătuit” și un bărbat de 31 de ani. Acesta a fost prins sâmbătă seară în timp ce conducea un scuter pe Calea Unirii din Suceava. Scuterul nu avea montată plăcuța de înmatriculare în locul special amenajat, motiv pentru care polițiștii au încercat să îl oprească. A vrut să fugă, dar a făcut o mișcare greșită și scuterul a căzut. Bărbatul l-a abandonat și a încercat să scape cu fuga, dar a fost prins de polițiști. Ulterior, a refuzat să ofere date despre el și despre scuter, a refuzat să sufle în etilotest și să îi fie prelevate probe de sânge. Este cercetat acum pentru comiterea infracţiunilor de ”refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice” și ”conducerea unui autovehicul neînmatriculat”. De pe străzi nu puteau lipsi șoferii băuți. ”Campionul” săptămânii este un bărbat de 36 de ani, din Fălticeni. Acesta a fost oprit la Mălini, iar aparatul etilotest cu care a fost verificat a indicat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Comentarii