Noul președinte ales al Organizației Municipale Suceava a PSD este Vasile Rîmbu. Acesta a fost ales cu unanimitate de voturi la conducerea celei mai mari organizații PSD din județ în cadrul conferinței de alegeri care a avut loc vineri, la Observatorul Astronomic din Suceava, în sala Planetariu. Vasile Rîmbu a fost singurul candidat pentru președinția Organizației Municipale Suceava a PSD. De asemenea, în funcția de președinte executiv al organizației a fost ales Dan Ioan Cușnir, cel care la finalul lunii martie s-a retras de la conducerea filialei pentru a-i lăsa locul lui Vasile Rîmbu. În cadrul conferinței de vineri, Vasile Rîmbu a declarat că ținta sa este câștigarea Primăriei Suceava la alegerile locale de anul viitor.
Alegerile în cadrul Organizației Municipale Suceava a PSD au avut loc în prezența liderului județean al partidului, senatorul Ioan Stan, a deputaților Eugen Bejinariu, Mirela Adomnicăi și Gheorghe Șoldan, a senatorului Gheorghiță Mîndruță, a președintelui Organizației Județene a Femeilor Social Democrate, Larisa Blanari, precum și a fostului președinte al PSD Suceava Gavril Mîrza și a fostului lider municipal Dan Ioan Cușnir. În discursurile lor, aceștia și-au declarat susținerea față de Vasile Rîmbu pentru a câștiga postul de primar al municipiului Suceava, funcție pe care PSD a avut-o doar patru ani după revoluția din 1989. Printre cei prezenți s-au mai numărat subprefecții Florin Sinescu și Cristian Șologon, consilieri județeni și locali, șefi de instituții și membri PSD din Suceava.
Înainte de votul pentru alegerea noii conduceri a PSD Suceava, Vasile Rîmbu, fost manager al Spitalului Județean Suceava, le-a transmis celor prezenți că a decis să facă pasul spre politică și să își folosească experiența managerială pentru buna dezvoltare a comunității sucevene. „După 20 de ani de administrație liberală a municipiului Suceava, cetățenii resimt nevoia unei schimbări de viziune, metodă și ritm asupra evoluției comunității noastre. Nu mi-au plăcut niciodată vorbele pompoase și siropoase. Eu sunt omul faptelor și al acțiunilor hotărâte. Un manager bun este acela care lucrează cu o echipă puternică. Suceava a fost cea mai glorioasă capitală medievală românească și acest lucru ne obligă foarte mult. Trebuie să lucrăm cu urbaniști și arhitecți pentru a reda Sucevei strălucirea de altă dată. Turismul trebuie să devină una dintre principalele surse de venit ale orașului, trebuie să punem în valoare inteligent uriașul potențial pe care îl avem”, a transmis Vasile Rîmbu.
Acesta a subliniat faptul că își dorește ca zona metropolitană să devină o realitate lucrativă și principalul instrument administrativ pentru a rezolva problemele cetățenilor. „Prin intermediul Zonei Metropolitane putem realiza centura inel a orașului ce va decongestiona traficul. Astfel, traseul centurii de sud a municipiului va lega orașul Salcea de comuna Moara prin comuna Ipotești. Acesta este motivul pentru care Zona Metropolitană trebuie să prindă viață și să existe cu adevărat. De asemenea, putem crea parcuri industriale pentru a motiva Diaspora să revină acasă. Vechea platformă industrială a Sucevei a fost desființată aproape în totalitate, iar în ultimii 20 de ani nu au apărut noi parcuri industriale care să acopere acest gol. În județul Prahova există 15 parcuri industriale, în județul Cluj sunt 11 parcuri industriale, la acest capitol modele fiind și județele Bihor, Brașov, Alba, Timiș etc. În județul și municipiul Suceava nu este funcțional niciun parc industrial”, a precizat liderul PSD Suceava.
El a arătat că în calitate de viitor primar al Sucevei vrea să înființeze în zona de tip metropolitan Suceava cel puțin cinci parcuri industriale care să genereze în cinci ani 10.000-15.000 de locuri de muncă noi. „De asemenea, prin Zona Metropolitană putem gestiona eficient problema câinilor comunitari, putem crea zone de agrement și baze sportive. Suceava este un pol urban în expansiune și administrația publică trebuie să gestioneze inteligent această dezvoltare”, consideră Vasile Rîmbu. El a dat asigurări că în calitate de primar va acorda un sprijin total Universității ”Ștefan cel Mare”, despre care a spus că va fi principalul său partener în dezvoltarea comunității locale. „Suceava trebuie să devină în următorii ani un centru universitar din ce în ce mai puternic”, a declarat Rîmbu. El a mai adăugat că va acorda un sprijin total antreprenorilor locali care creează locuri de muncă. Președintele PSD a mai spus că își dorește și înființarea unui Spital Municipal unde sucevenii să beneficieze de servicii medicale de calitate, iar ca primar va sprijini consolidarea Facultății de Medicină din Suceava.
„Stimați colegi, în orașul Suceava sunt foarte multe lucruri de rezolvat. Împreună putem face lucruri importante, iar conjunctura este una foarte favorabilă. Avem șansa istorică de a transforma Suceava într-un centru urban de cea mai mare importanță”, a încheiat Vasile Rîmbu.
De precizat că în cadrul conferinței de vineri în conducerea filialei au mai fost aleși următorii membri: președinte executiv – Dan Ioan Cușnir, secretar executiv – Vasile Maciuc, vicepreședinți – Adelina Paiu, Andrei Păduraru, Liviu Hudici, Gabriel Buciac, Andrei Ghiață, Vasile Mocanu și Iulia Ciubotariu. Din Biroul Municipal mai fac parte Dorina Murariu, Daniela Druță, Nicolae Bosancu, Valerică Gherasim, Cosmin Floare, Samuel Flouhr, Carmen Girneț, Cătălin Fediuc și Iulia Fuior.
Comentarii