La Muzeul de Istorie din municipiul Suceava va avea loc vineri, 28 aprilie 2023, la ora 12:00, lansarea volumului „Cruciadă împotriva lui Ștefan cel Mare, Codrii Cosminului 1497”, de Liviu Cîmpeanu. Cartea va fi prezentată de dr. Constantin – Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei.
Autorul Liviu Cîmpeanu, doctor în istorie, a publicat numeroase studii științifice în publicații de specialitate din România și din străinătate despre istoria spațiului românesc și est-european în Evul Mediu târziu și Epoca Modernă timpurie.
În urmă cu câțiva ani, medievistul Liviu Cîmpeanu descoperea în Arhiva Secretă de Stat a Moștenirii Culturale Prusace manuscrisele lui Liborius Nacker, secretarul general al Ordinului Teuton, cuprinzând Jurnalul de campanie al cavalerilor teutoni care l-au însoțit pe regele polon. Acest document esențial rămăsese necunoscut istoricilor noștri. El este o piatră de hotar în cercetarea epocii lui Ștefan cel Mare pentru istoricii de azi și de mâine; urmează să fie publicat, în ediție critică și analitică, la Humanitas.
Am aflat de la organizatorii evenimentului că volumul „Cruciadă împotriva lui Ștefan cel Mare, Codrii Cosminului 1497” povestește și explică, pentru publicul larg, nu doar campania din 1497 și bătălia decisivă, ci și întregul șir de evenimente, pornind chiar dinainte de domnia lui Ștefan cel Mare, care a condus la această luptă, într-un amplu tablou dramatic al Evului Mediu târziu din această parte a Europei.
Pe lângă Jurnalul lui Liborius Nacker, analiza se bazează pe izvoare moldovenești, muntene, polone, otomane, ungare, occidentale, din care reiese urzeala de relații politice și militare din Europa răsăriteană a secolului al XV-lea. Până la sfârșit, cititorul va fi uimit să afle că la Codrii Cosminului, alături de armata profesionistă a lui Ștefan cel Mare, au luptat trupe otomane și tătare, într-o alianță care cuprindea și Muntenia, Rusia și Ungaria, iar inamicii săi au fost Polonia, Lituania și Ordinul Teuton. Aceste alianțe se vor menține în anii următori; războiul a continuat până la moartea voievodului Moldovei.
Comentarii