Prima parcare supraterană din municipiul Suceava care se va construi pe strada Ștefan Tomșa, în spatele primăriei, va costa 8,14 milioane de euro.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că i-a fost predată documentația tehnică a parcării supraterane care va fi realizată în spatele sediului administrației locale.

Conform studiului de fezabilitate, clădirea va fi construită pe cinci niveluri - demisol, parter plus trei etaje și va asigura în total 307 locuri de parcare.

Dintre acestea, 54 de locuri de parcare sunt aferente stației de încărcare pentru mașinile electrice și 17 locuri sunt pentru persoanele cu dizabilități.

Parcarea supraterană de la baza dealului Tătărași va avea o suprafață desfășurată de 11.128 de mp, din care o suprafață de 405 mp va fi de spații verzi cu gazon și arbuști.

Terasa parcării supraterane va fi deschisă și destinată activităților în aer liber, urmând să fie prevăzută cu locuri de joacă, bănci și aparate pentru sport în aer liber, dar și cu spații verzi și plante ornamentale.

Înălțimea maximă a clădirii va fi de 20 de metri, iar locurile de parcare vor fi disponibile pentru mașinile cu o greutate de până în 3,5 tone.

Valoarea totală a investiției este de 39.898.437 lei, adică aproximativ 8,14 milioane de euro.

„Sper să aprobăm studiul de fezabilitate în Consiliul Local, apoi să dărâmăm garajele, să dăm despăgubiri proprietarilor și apoi să trecem la licitația pentru realizarea primei parcări supraterane din oraș”, a mai spus Ion Lungu. Deocamdată, singura sursă de finanțare a lucrării este bugetul local al municipiului, realizarea de parcări supraterane nefiind finanțată prin programele europene.