Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat fonduri de la Comisia Europeană în vederea reparării drumurilor județene afectate de traficul greu dinspre și spre Ucraina. Gheorghe Flutur a precizat că, săptămâna trecută, un consilier personal de-al său a fost prezent la Bruxelles, la Comisia Europeană, pentru a se întâlni cu Alina Vălean, comisarul european pe transporturi și pentru a solicita fonduri în vederea refacerii tronsoanelor de drumuri afectate de circulația tirurilor din Ucraina. Flutur a arătat că în condițiile în care pe mai multe tronsoane de drumuri naționale sunt impuse restricții de tonaj, circulația tirurilor din Ucraina se face pe drumurile județene.
„Ne deranjează că se pune presiune tot pe drumurile județene. Când e gâtuit traficul undeva, iar avem probleme pe toată zona Calafindești și distrug drumul. Noi am făcut niște calcule și estimări pentru că și eu vreau bani să-mi dea de la Comisia Europeană pentru că tirurile care vin din Ucraina presează atât de tare pe drumurile noastre încât avem pagube. Și vrem fonduri pentru a putea repara aceste drumuri pentru că nu este corect ce se întâmplă”, a precizat Gheorghe Flutur.
El a arătat că acum iese la iveală ceea ce a spus „elegant” în mai multe rânduri, și anume faptul că pe drumuri naționale din județ sunt foarte multe restricții pentru traficul greu. „Mă bucur că au tras acum un strat de asfalt după ce m-am luptat la Guvern pentru memorandul pentru drumul de la Siret la Suceava. Dar la Marginea, Horodnic, Voitinel încă nu au început și sunt nemulțumit. Există un memorandum pentru aceste drumuri naționale și am cerut imperativ această chestiune”, a precizat șeful administrației județene.
El a arătat că instituția pe care o conduce a făcut investiții din fonduri proprii pentru repararea unor drumuri județene, însă este necesară alocarea de fonduri de la Comisia Europeană. „Trebuie să găsim fonduri noi pentru că e vorba de drumul care e paralel cu frontiera și care să preia traficul, dar și alte drumuri în proximitatea graniței cu Ucraina. Eu cer în continuare Comisiei Europene bani pentru că e vorba aici de Ucraina. Și polonezii cer lucrul acesta, și eu cer fonduri, pentru că mie îmi trebuie și pe drumul de la Calafindești – Șerbăuți, dar și pe alte drumuri, inclusiv cel de la Țibeni. Trebuie să ne cerem drepturile în continuare, indiferent cât de mare este criza. Suntem afectați, suntem vecini buni cu ucrainenii, îi respect, îi ajutăm, dar și Comisia Europeană trebuie să înțeleagă că și noi avem niște probleme ale noastre”, a încheiat Gheorghe Flutur.
Comentarii