Elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului au organizat recent activitatea „Toamna se numără bobocii”, inclusă și în cadrul Programului Mondial Eco-Schools.

Evenimentul s-a desfășurat pe 25 octombrie și a implicat toți elevii, inclusiv cei din Comitetul Eco Școala. Cu toții au avut ocazia să își exprime creativitatea și să se bucure de frumusețea toamnei.

Elevii au participat la activități precum: „Ornamente de toamnă”, unde au creat obiecte inspirate de culorile toamnei; „Parada florilor de toamnă”, unde elevii au creat rochii inspirate tot de anotimpul toamna. Nu a lipsit nici momentul artistic „Dansând în ploaie”, unde elevii au dansat cu umbreluțe colorate.

Tot pe 25 octombrie, în cadrul aceluiași eveniment, au fost aleși și cei mai talentați boboci (perechi) din clasele a IX-a, după ce au trecut prin diverse probe.

Prof. Lucica Țebrean a spus că toți copiii au dat dovadă de îndemânare, rapiditate, talent. Pe primul loc s-a clasat perechea formată din elevii Moldovan Crăciun și Cojocaru Mihaela. La final, participanții au dansat și s-au bucurat de „petrecerea bobocilor”. „Mulțumim sponsorilor, precum și cadrelor didactice care au făcut posibilă premierea elevilor participanți. Mulțumim tuturor celor implicați pentru pasiune și dedicare. Cu toții am contribuit la o toamnă plină de zâmbete și amintiri frumoase”, a spus prof. Lucica Țebrean.

Elevii au fost îndrumați pe întreg parcursul activității de către directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului, prof. Călinescu Petru-Marian, alături de profesorii Sîrbu Gabriela, Flutur Elena, Buliga –Cîrstean Elena, Luca Lăcrămioara, Bejinariu Andreea, Jucan Monica, Pădureț Lucia, Mireuță Dorina, Horvat Elena, Coca Marinela, Veliș Nicoleta, Vacaru Claudia, Buburuzan Casandra, Novac Brândușa, Gemănar Camelia, Dușa Antonia, Zbîrcea Petru, Hrițcu Manuela, Lupescu Monica, Țebrean Lucica. În organizare, s-a implicat și Ștefan Capră, reprezentant al părinților.