Inconștiență dusă la extrem de un bărbat de 34 de ani, din Straja. Acesta a fost prins la volan băut și fără permis de conducere. Incidentul a avut loc sâmbătă seară, pe strada Calea Bucovinei din Vicovu de Sus. Aflat în misiune de patrulare, un echipaj de poliție a făcut semnalele regulamentare de oprire unui autovehicul care venea dinspre Straja. Șoferul s-a conformat și a oprit mașina, iar la control a prezentat doar polița RCA, precizând că nu are asupra sa permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate. După verificarea bazei de date s-a ajuns la concluzia că bărbatul nu are nici un fel de permis de conducere. Mai mult, acesta mirosea a alcool, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost dus mai apoi la Spitalul municipal Rădăuţi, unde i-au fost luate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.
Comentarii