Un singur spital din județul Suceava are posturi pentru medici rezidenți. Este vorba despre patru posturi, publicate pentru examenul de rezidențiat pe post, la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, în specialitățile ATI, Cardiologie, Neonatologie, Laborator Radiologie și imagistică medicală, conform unui comunicat de presă transmis, luni, de directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Odeh.
La Direcția de Sănătate Publică Suceava și-au depus dosarul de înscriere la concurs 57 de candidați, din care 23 au optat pentru domeniul medicină, 16 pentru domeniul medicină dentară și 18 pentru domeniul farmacie.
Concursul de intrare în rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie este organizat de Ministerul Sănătății în data de 19 noiembrie 2023.
Concursul se va desfășura în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Înscrierile s-au realizat prin direcțiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu rețea sanitară proprie. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se realizează în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.
Alte informații utile privind concursul de intrare în rezidențiat pot fi găsite pe site-ul https://rezidentiat.ms.ro/.
Comentarii