Angajații Direcției de Sănătate Publică Suceava au declanșat miercuri un protest spontan. Ei cer majorarea salariilor, în mod similar cu majorarea acordată angajaților de la Casa de Asigurări de Sănătate. În cadrul DSP Suceava sunt 110 salariați, atât funcționari publici, cât și angajați contractuali, dintre care doar 10 sunt membri de sindicat. După cum au spus însă protestatarii, acțiunea este susținută de toți angajații. Ei afirmă că au cele mai mici salarii din sistemul sanitar de stat. O asistentă de la compartimentul de igienă a declarat că are 25 de ani vechime și, cu tot cu sporul de 7%, are un salariu net de 3.200 de lei. Altă funcționară, cu o vechime în muncă de 43 de ani, cu spor de 15%, a afirmat că are salariul net de 3.600 de lei. O asistentă generalistă, cu vechime de 3 ani, are 2.900 de lei net. Oamenii spun că nu li s-au mărit salariile din anul 2018, iar în timpul pandemiei de Covid-19 nu au beneficiat de sporuri specifice acordate salariaților din alte domenii de activitate. Protestul spontan de miercuri a durat 20 de minute, timp în care activitatea cu publicul a fost asigurată. Întrebați dacă vor continua acțiunea în zilele următoare, angajații de la DSP au răspuns că încă nu au luat o decizie în acest sens.

Menționăm că angajații din casele de asigurări de sănătate au obținut creșteri salariale de 15-30%, în urma ultimului protest, din perioada 2-15 noiembrie a.c..