Municipiul Suceava este vizitat în aceste zile de o delegație din Suedia, dornică să stabilească contacte pentru dezvoltarea unor viitoare proiecte comune atât pe probleme de mediu, eficiență energetică, cât și de asistență socială.

Discuțiile cu membrii delegației oficiale, condusă de ambasadorul Suediei, Therese Hydèn, au avut loc la sediul Primăriei Suceava, unde au fost întâmpinați de primarul Ion Lungu.

„Am făcut o prezentare a orașului, a proiectelor în derulare și am discutat colaborarea cu orașe din Suedia pe proiecte europene comune.
Am trecut în revistă și implicarea orașului nostru în ceea ce privește legătura cu Ucraina.
Am stabilit să colaborăm pe proiecte comune în domeniul eficienței energetice, pe linie de mediu, dar și pe linie de asistență socială cu partenerii care o însoțeau pe Excelența sa, Therese Hydèn”, a declarat primarul Ion Lungu, la finele întrevederii.

Recent, edilul Sucevei a fost prezent în Suedia, la Malmö, unde a participat la prima întâlnire în cadrul programului de colaborare europeană URBACT IV, la care au participat 460 delegați din 256 de orașe partenere, reprezentând 30 de țări.