De luni dimineață, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava și Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava sunt în grevă generală.

Instituțiile aflate în clădirea comună de pe strada Tudor Vladimirescu din Suceava nu mai lucrează cu publicul, iar salariații spun că sunt hotărâți să sisteze orice activitate până când nu li se vor admite revendicările.  

Salariații spun că s-au săturat de inechitățile privind salarizarea și cer tratament egal cu alte instituții

”Această acțiune vine în contextul eforturilor constante ale Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii de a obține condiții de muncă optime și remunerare echitabilă. Membrii sindicatelor au considerat că greva este un pas necesar pentru a atrage atenția asupra problemelor semnificative cu care se confruntă angajații din instituțiile Ministerului Muncii”, se arată într-un comunicat de presă.

Protestatarii reclamă creșterea continuă a inechităților salariale, condiții de muncă precare și deficitul de personal tot mai greu de gestionat.

”Scăderea puterii de cumpărare și impactul inflației au accentuat la rândul lor starea de nemulțumire și au impus necesitatea acestei măsuri”, se mai arată într-un comunicat de presă.

Reprezentanții celor două instituții transmit scuze sucevenilor care au nevoie de serviciile lor în aceste zile.