UPDATE

Arhiepiscopia revine asupra deciziei de închidere a cazinoului după inaugurare

 

Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor”, care va fi inaugurat cu fast marți, de Ziua Bucovinei, se va închide pentru public a doua zi, până în data de 5 decembrie a.c..

Conform reprezentanților Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, proprietara muzeului, începând cu 6 decembrie a.c., programul de vizitare va fi: miercuri-duminică, în intervalul orar 12.00 – 16.00.

Anunțul Arhiepiscopiei vine în contextul în care vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Neculai Barbă tocmai a transmis că „suntem pregătiți și invităm turiștii să-și petreacă minivacanța de Ziua Națională a României în zona Vatra Dornei; odată cu redeschiderea Cazinoului și cu finalizarea lucrărilor la infrastructură, Vatra Dornei devine un punct extrem de atractiv pe harta turistică a Bucovinei”.

Explicația oferită de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, preotul Alexandru Sava, pentru închiderea Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor” în perioada minivacanței de 1 Decembrie a fost că sălile sunt organizate și pregătite deocamdată „doar pentru evenimentul inaugurării”, „apoi se reorganizează și se repun expozițiile astfel încât să se utilizeze tot spațiul, care acum este ocupat cu logistica evenimentului”.

 

Preotul Sava a mai spus că, după deschiderea pentru public, accesul va fi liber pentru o perioadă, dar încă nu se știe pentru cât timp.