Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarul Sucevei, Ion Lungu, însoțiți de deputatul PNL Ioan Balan și de viceprimarul Lucian Harșovschi au fost să depună coroane de flori la bustul unionistului Iancu Flondor încă din zorii zilei, înainte de a pleca spre Vatra Dornei, la ceremonia de inaugurare a Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor”.

Flutur a declarat că a depus coroana „cu sufletul deschis și cu recunoștință” și, în fața bustului lui Iancu Flondor, a făcut „un scurt bilanț” al unor acțiuni ale actualei administrații județene. „Bucovina este în pragul unor transformări. Autostrada care duce către Cernăuți și București este un deziderat mai vechi al tuturor bucovinenilor. În ultima perioadă am continuat să cerem condițiile pentru a facilita legăturile cu românii de dincolo de frontieră. Vorbim despre deschiderea a patru noi puncte de trecere a frontierei: cel de la Vicovu de Sus, deschis deja, care va fi urmat de cele de la Climăuți, Ulma și Izvoarele Sucevei. Apoi este drumul lui Ciprian Porumbescu către Izvoarele Sucevei și Shepit. Transmit un gând aparte către românii din nordul Bucovinei: Să fie cât mai curând pace! Să se termine războiul și să avem cât mai curând pace!”, a fost mesajul lui Flutur, transmis cu ocazia Zilei Bucovinei.