Luminile de sărbătoare s-au aprins marți seara în centrul municipiului Suceava și în bradul de Crăciun de pe esplanada Casei de Cultură, unde mii de suceveni au fost prezenți la evenimentele organizate pentru a marca Ziua Bucovinei și împlinirea a 105 ani de la Unire.

Evenimentele organizate pentru Ziua Bucovinei au început în jurul orei 16.00, cu muzică populară, până în jurul orei 18.00, când îndrăgita solistă Margareta Clipa a anunțat de pe scenă momentul aprinderii luminilor de sărbătoare.

De la baza bradului, primarul Ion Lungu, având în brațe un tânăr nepoțel, a dat startul numărătorii inverse, de la 10 până la 1, după care, în focuri de artificii, treptat s-au aprins și luminițele de sărbătoare, inclusiv în cupola de lumini, spre încântarea celor prezenți.

”Conform tradiției, și în acest an, pe 28 Noiembrie, ziua frumoasei noastre Bucovina, aprindem luminile în bradul de Crăciun. Mă bucur că este o atmosferă de sărbătoare, este un eveniment așteptat de suceveni. Tot astăzi s-a deschis și Târgul de Crăciun, care va fi deschis până pe 15 ianuarie. În această perioadă vor avea loc spectacole și concerte aici, inclusiv în săptămâna magică de Crăciun, după care vom avea Revelionul în aer liber. Sper ca prin aceste evenimente să aducem un strop de bucurie în sufletul sucevenilor, să simtă spiritul sărbătorilor. La mulți ani, Bucovina! La mulți ani, dragi bucovineni!”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, care a îndemnat oamenii să vină în Centru, să se bucure de evenimente și de Târgul de Crăciun.

”Trăim o dublă bucurie de Ziua Bucovinei – ne bucurăm alături de cei mici de aprinderea luminițelor care vestesc Crăciunul”, a spus și deputatul Ioan Balan, care a ținut să le transmită un călduros ”La mulți ani!” bucovinenilor, oriunde s-ar afla.

Un scurt mesaj pentru suceveni a avut și viceprimarul Lucian Harșovschi: ”Sărbătorim Ziua Bucovinei și împlinirea a 105 ani de la Unire, vine luna decembrie și ne dorim ca un număr cât mai mare de suceveni să simtă magia Crăciunului. Avem de toate pentru toți, inclusiv spectacole, îi îndemnăm pe suceveni să vină în Centru, la brad și la cupola de lumini, să lase deoparte grijile și problemele, pentru că e important să fie și momente de bucurie”.

Evenimentele organizate de Ziua Bucovinei au continuat cu un dinamic concert al vedetei Andra Gogan, foarte îndrăgită de tineri, care are un număr impresionant de urmăritori pe Tik-Tok și YouTube.

”Sirene”, ”Ne vedem în septembrie”, ”Ce băiat!” au fost câteva dintre melodiile cu care a animat atmosfera, între interpretări povestind de dublajele de voce pe care le face unor personaje celebre din producții precum ”Doctorița Plușica”, ”Frozen” sau ”Sofia întâi”.

Una dintre cele mai bune voci ale Sucevei, Alexandra Cuza, a interpretat o serie de melodii internaționale, foarte cunoscute, ”încălzind” publicul pentru invitatul special - Ștefan Bănică Jr., cu un spectacol energic, cu mult... rock and roll.