În pragul sărbătorilor de iarnă, Anastasia Renata Tanasă, una dintre cele mai bune voci tinere din județul Suceava, a lansat un videoclip filmat în trei locații foarte cunoscute din municipiul Suceava, în care interpretează o melodie care a făcut istorie - „Voilà”.

Tânăra interpretă, care a câștigat anul trecut concursul „Iată vin colindători!”, organizat de Monitorul de Suceava, cu melodia „Colind”, a filmat noul său videoclip pe esplanada din centrul Sucevei, în zona luminată de o multitudine de beculețe, în Gara Burdujeni – clădire monument, dar și la Hotel Mandachi, în sala de evenimente Regatto.

Melodia „Voilà”, compusă și interpretată de Barbara Pravi, s-a situat locul doi la Eurovision în 2021, deși a obținut premiul pentru cel mai bun cântec, decernat de jurnaliştii care au urmărit competiţia, precum şi premiul pentru cea mai bună performanţă artistică, atribuit de comentatorii concursului. Altfel spus, chiar cu cuvintele renumitului om de cultură sucevean Matei Vișniec, Barbara Pravi s-a situat “pe locul doi la Eurovision cu un cântec de premiul întâi”.

Anastasia Renata Tanasă este originară din Grămești, are 13 ani și este elevă în clasa a VI-a la Colegiul Tehnic ,,Lațcu Vodă” din Siret.
A început orele de canto la vârsta de 8 ani, cu Viorica Corjan, din Suceava, a continuat cu Raluca Ionela Enache Draghin, în Siret, iar acum face cursuri în Suceava la școala InspirArt, cu profesoara Oana Păstrăv, cu care a colaborat și la realizarea videoclipului.


Talentata tânără mai face parte și din ansamblul Kolomeika Siret, la care profesor coordonator este Zirca Ianoș, iar, în plus, Anastasia Renata studiază pianul și chitara.

Talentul și munca depusă au ajutat-o să obțină o mulțime de premii I, II și III la mai multe concursuri de profil, iar recent a câștigat premiul I pe toate trei fazele (locală, județeană și națională) la concursul de recitare ,,Ana Blandiana''.

Dornică să învețe și să încerce ceva nou, Anastasia Renata Tanasă s-ar putea să ne surprindă și cu alte genuri muzicale pe care le va aborda pe parcursul formării sale.

Până atunci, „Voilà” Anastasia Renata Tanasă!