Aproape toate globurile pictate manual, personalizate cu clădiri simbol din Suceava și cu ilustrații ale obiceiurilor din Bucovina au fost cumpărate de suceveni amatori de suveniruri unicat. „Sunt autentice, ca o poveste în miniatură. Te uiți la bradul împodobit cu ele și îți vezi copilăria”, a declarat, ieri, suceveanca Ioana Fodor, care tocmai cumpărase 6 globuri cu diametrul de 8 cm și unul cu diametrul de 10 cm, pictate cu imagini ale tradițiilor și obiceiurilor de iarnă din Bucovina. Ea a spus că va dărui globurilor „celor foarte apropiați”, pentru a le păstra în familie. Unul dintre cele șapte globuri este pentru fiica ei Călina, elevă în clasa a IV-a la Școala Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, care sâmbătă își sărbătorește ziua de naștere, iar altul i-l va dărui lui Călin, fiul ei, student la Iași. „Am citit în ziar că există aceste globuri la muzeu, am văzut fotografiile și mi-am adus aminte de copilărie și de obiceiurile de iarnă de la bunici, la Bunești, cu colinda, cu săniuța.... Sunt unicat, cu amprente bucovinene, mă regăsesc în imaginile pictate. Am acasă globuri vechi, care îmi aduc aminte de momentele frumoase din familie”, a mărturisit Ioana. Din punctul ei de vedere, achiziția globurilor pictate este „o investiție care rămâne peste timp”.
Rebeca Fărtăiș, de la magazinul de prezentare al Muzeului de Istorie din Suceava, a declarat că lotul de globuri care au fost expuse marți, la ora 14.00, spre vânzare, este aproape epuizat și că alte globuri nu vor mai fi aduse în acest sezon. Vineri la amiază mai erau la vânzare 13 globuri de 10 cm și 8 de 8 cm. Ioana Fodor a fost cumpărătoarea care a achiziționat cel mai mare număr de globuri. „A mai cumpărat cineva 5 globuri mici și unul mare, în rest s-au cumpărat câte două, câte trei... Cu o singură excepție, toată lumea care a intrat în magazin a cumpărat. Cele personalizate cu Cetatea de Scaun și cu Muzeul de Istorie s-au vândut primele”, a spus Rebeca Fărtăiș, care a mai spus că predominant cumpărătorii au fost persoane mai în vârstă și angajați ai muzeului.
Globurile sunt pictate de artistul plastic Crina Gabriela Vîlcu, de la CrinArt Globuri Unicat Constanța, care colaborează cu mai multe muzee din țară. Muzeul Național al Bucovinei a primit 48 de globuri cu diametrul de 8 cm, 18 globuri de 10 cm, 30 de clopoței din ceramică (din care vineri mai erau la vânzare 17) și 20 de păsări din ceramică, din care s-au vândut două.
Un glob de 10 cm costă 125 lei, cel de 8 cm costă 65 de lei, o pasăre de ceramică are prețul de 27 de lei, iar un clopoțel costă 46 de lei. Clopoței mai sunt 17.
Globurile de sticlă, clopoțeii și păsările sunt pictate manual, fiecare cu model unic, specific sărbătorilor de iarnă. Unele sunt personalizate cu Muzeul de Istorie Suceava, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul de Științele Naturii, Casa Vicov din Muzeul Satului Bucovinean și cu Palatul Administrativ din Suceava. Altele au pictate obiceiuri și tradiții de Crăciun și Anul Nou, peisaje de iarnă și case tradiționale.
Muzeul a mai comandat pentru colecția proprie 5 globuri de 10 cm pictate manual cu Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, care vor ajunge la Suceava după data de 10 decembrie a.c.. Programul de acces la magazinul muzeului este de marți până duminică, între orele 9.00-17.00. Suvenirurile de la muzeu se pot achiziționa și de la magazinul online https://muzeulbucovinei.ro/magazin/.
Comentarii