O tânără în vârstă de 31 de ani, din municipiul Suceava, este cercetată pentru două infracțiuni după ce a acroșat cu mașina o tânără și nu a oprit.
Miercuri, în jurul orei 15.45, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe strada Victoriei din municipiul Suceava, în cartierul Obcini, a avut loc un accident rutier.
Echipa operativă a poliției care s-a deplasat la fața locului a identificat o tânără în vârstă de 23 de ani, din municipiul Suceava, care a precizat că a fost acroșată de un autoturism care se deplasa pe strada Victoriei, pe direcția spre Sf. Ilie.
Din fericire, fata de 23 de ani nu avea leziuni grave, fiind diagnosticată la Spitalul Județean Suceava cu un traumatism de cot stâng.
Tânăra reținuse doar că a fost acroșată de un VW Golf.
Din cercetările ulterioare a rezultat că la volan s-a aflat o femeie în vârstă de 31 de ani, din municipiul Suceava, care a acroșat cu partea dreaptă-față a mașinii tânăra pieton care se deplasa pe partea carosabilă, având aceeași direcție de deplasare ca și autovehiculul.
Identificată la puțin timp după accident, șoferița a fost verificată atât cu aparatul etilotest, cât și cu cel DrugTest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis dosar penal privind infracțiunile de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului” și continuă cercetările.
Comentarii