Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a făcut, miercuri, o vizită de lucru pe șantierul podului de la Milișăuți, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, ai serviciului poliției rutiere, reprezentanți ai constructorului și cu dirigintele de șantier. Potrivit prefectului, discuțiile s-au axat pe probleme ridicate de cetățeni prin petiții și sesizări făcute la Instituția Prefectului, cât și pe unele „informații vehiculate în spațiul public”.

„Am fost informat că în prima decadă a lunii februarie antreprenorul general va primi ordinul de reluare a lucrărilor, conform graficului de execuție urmând a se executa lucrări de armare, cofrare și turnare a betonului la două dintre culeele podului. După expirarea perioadei de timp minim admisă de normativele în vigoare pentru întărirea betonului, de 28 zile, se va putea trece la montarea grinzilor, acțiune preconizată a fi finalizată, în funcție de condițiile meteo, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie”, a arătat prefectul.

Un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost cel al întreținerii bretelelor de acces la podul provizoriu, aspect reclamat atât de cetățenii riverani, cât și de către cei aflați în tranzit. „Toți cei prezenți au căzut de acord asupra necesității întreținerii permanente a căii de rulare, astfel încât suspensiile autoturismelor ce tranzitează podul provizoriu să fie cât mai puțin afectate din punct de vedere tehnic. În acest context, fac din nou apel către conducătorii auto să manifeste spirit civic și să respecte indicatoarele de restricționare a tonajului”, a afirmat Moldovan.

Aceste aspecte au fost discutate ulterior de prefect și cu primarul din Milișăuți, Vasile Cărare. „Autoritățile locale s-au implicat cu utilajele proprii în asigurarea circulației spre podul provizoriu, chestiunea siguranței participanților la trafic constituind o prioritate de prim rang”, a mai spus prefectul Alexandru Moldovan.