La începutul acestei săptămâni, elevii Colegiului ,,Andronic Motrescu” Rădăuți au marcat printr-o serie de activități Ziua internațională a nonviolenței în școli.

Aceste manifestări fac parte din programul de prevenire a violenței și infracțiunilor în mediul școlar ,,Împreună prindem curaj”. Urmând a se desfășura în perioada ianuarie-iunie 2024, proiectul este coordonat la nivel județean de Tatiana Vîntur - din partea Inspectoratului Școlar Județean și Adriana Nichitean, reprezentanta Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava.

Una din cele 14 unități școlare sucevene care beneficiază de acest program este și Colegiul ,,Andronic Motrescu” Rădăuți - prin proiectul ,,Adoptăm empatia, toleranța și respectul!”, coordonat de profesoarele Grosariu Simona, Hrihorciuc Otilia și Schipor Nicoleta, alături de consilierul școlar Sîmbotelican Mirela.

Proiectul are ca obiective dezvoltarea responsabilității elevilor pentru menținerea unui climat non-violent în mediul școlar și în viața privată, conștientizarea asupra riscurilor atrase de un comportament violent și intolerant și reducerea absenteismului. De asemenea, se urmărește implicarea elevilor în activități de creștere a coeziunii grupului și participarea profesorilor la programe de formare pe tema prevenirii violenței.

Activitățile propuse cunosc o diversitate de forme: teatru forum - ,,Să acționăm împotriva violenței!”, ateliere de lucru pentru realizarea de afișe cu mesaje de promovare a păcii și nonviolenței, excursii tematice, consiliere de grup, concurs la nivel de școală - ,,Prevenind violența vei avea numai de câștigat”.

Potrivit organizatorilor, Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli a fost fondată în 1964, de către poetul spaniol Llorenzo Vidal Vidal, promovând armonia, toleranța și respectul față de drepturile omului. 30 ianuarie este ziua în care a încetat din viață Mahatma Gandhi, o personalitate ce a promovat pacea. Mesajul acestui demers este: ,,Iubire universală, nonviolență și pace. Iubirea universală este mai bună decât egoismul, nonviolența decât violența și pacea decât războiul”.