Un bărbat din satul Grigorești, comuna Siminicea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după scandaluri provocate cu o familie vecină, familie cu care are și grad de rudenie. Având în vedere că s-a ajuns la mandat de arestare, evident că nu a fost vorba de un oarecare scandal. S-a ajuns inclusiv la agresarea unei femei, iar inculpatul a mai făcut probleme în sat și este recidivist.
Poliția orașului Salcea a primit o sesizare prin 112 pe 8 martie. Atunci, un localnic din Grigorești a sunat la 112 și a anunțat că vecinul său, Constantin Părălește, aruncă cu pietre în gardul proprietății și face scandal.
Mama celui care apelase la 112 a încercat să aplaneze conflictul și s-a dus în fața lui Părălește, însă a fost lovită, suferind leziuni vizibile.
Suspectul a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de ”distrugere”, „violență în familie„ și „tulburare a ordinii și liniștii publice”.
Cercetările au fost continuate, iar joi, 14 martie, după completarea probatoriului, inculpatul a fost ridicat de la domiciliu de polițiștii de la Salcea și dus în arestul IPJ Suceava, reținut pentru 24 de ore.
Vineri, 15 martie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au solicitat arestarea preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile.
Judecătoria Suceava a admis propunerea și a dispus arestarea lui Cătălin Constantin Părălește, pentru comiterea infracțiunilor de ”tulburare a ordinii și liniștii publice” și ”violență în familie”.
Comentarii