Singurul oraș din România care are în proprietate iluminatul public stradal investește din nou în modernizarea acestuia, de data aceasta cu bani de la Administrația Fondului de Mediu.

Valoarea totală a investiției este de 4.340.651,23 lei, cu TVA inclus, iar noile corpuri LED, cu un consum de energie de 4-5 ori mai mic decât precedentele, vor fi comandate și monitorizate de un sistem inteligent de telegestiune ce permite și dimarea(ajustarea) pe timpul nopții,între orele 23.00-05.00,cu pânăla 50 %. Proiectul a fost prezentat în teren, într-una din zonele prinse la modernizare, de către conducerea Primăriei Suceava – primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi.

“Continuăm modernizarea iluminatului public din municipiul Suceava. Dacă în trecut, pe fonduri elvețiene, s-au schimbat 4300 de lămpi, iar prin economiile făcute, ulterior, peste 9000 de corpuri de iluminat în școli, acum, prin AFM, schimbăm 1274 de corpuri de iluminat stradale LED.

În zona Aleea Dumbrăvii cu străzile aferente deja s-a lucrat, iar acum suntem în cartierul Tinereții și, dacă merge în acest ritm, în luna mai vom schimba inclusiv lămpile de pe artera principală de la intrarea dinspre Botoșani până la ieșirea spre Fălticeni cu corpuri de iluminat tip led. Mai avem o etapă care este aprobată de AFM, iar acum suntem în licitație pentru alte 200 de corpuri de iluminat. În total 50 de străzi din municipiul Suceava vor avea aceste corpuri de iluminat tip led. Conform calculelor făcute de specialiști se va face o economie la energia electrică de 50%. Acest lucru arată clar că Suceava este un oraș verde și continuăm aceste investiții prietenoase cu mediul înconjurător, dar și cu buzunarele noastre”, a declarat Lucian Harșovschi.

Acesta a precizat că Suceava va continua să facă investiții prietenoase cu mediul înconjurător, care ajută să se facă economii la bugetul local.

Pe de altă parte, primarul Ion Lungu a ținut să precizeze că municipiul Suceava a fost premiat la Gala Smart City la capitolul „Smart energy”, fiind menționat exact proiectul de reabilitare a iluminatului public.

“Cu aceste proiecte acoperim întreg orașul cu lămpi tip led. Pot să spun că la axul principal am făcut prima modernizare în 2012, când încă nu se punea problema iluminatului tip LED. De aceea schimbăm corpurile acum, cu modele mai noi și mai performante. Suntem singurul oraș din România care are în proprietate iluminatul public și a fost un lucru extraordinar că am reușit să cumpărăm iluminatul public de la E.ON.. La acest capitol suntem dați ca exemplu de bune practici în toată țara”, a menționat edilul Sucevei.