Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit în accidentul care s-a produs duminică seară pe raza satului Sălăgeni, comuna Dumbrăveni. Din păcate, acesta a plătit cu viața propria inconștiență.
Tânărul nu avea permis de conducere și circula cu viteză. Rănit grav în același accident este și tânărul care era pasager în șa. Nici unul dintre ei nu avea cască de protecție.
Din cercetările polițiștilor rezultă că Ionuț Florin Ciobanu, care avea numai 21 de ani, localnic din Sălăgeni, conducea motocicleta Kawasaki pe drumul comunal din Sălăgeni.
Într-o succesiune de curbe, pe fond de viteză excesivă, tânărul de 21 de ani a pierdut controlul asupra vehiculului pe două roți, lovind frontal temelia din beton a unei fântâni. În urma impactului, tânărul din față a fost proiectat într-un gard.
Echipajele medicale ajunse la fața locului au găsit un tânăr care era deja decedat, cu leziuni incompatibile cu viața. Este vorba de tânărul de 21 de ani.
Pasagerul de pe motocicletă, Constantin D., în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în municipiul Suceava, a fost găsit în viață.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului au transmis că pasagerul era conștient și cooperant, dar cu multiple traumatisme.
Rănitul a ajuns la Spitalul Județean Suceava.
Luni dimineață, tânărul era în sala de chirurgie, cu ruptură de diafragmă, stabil hemodinamic. Pacientul mai are și o fractură la picior, fiind internat în secția ATI.
Ca o concluzie, tânărul este în stare gravă, dar stabil.
În cadrul anchetei s-a mai constatat că motocicleta implicată în accident nu avea ITP și RCA valabile.
Comentarii