Luni, 9 septembrie, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, clopoțelul instituției a anunțat începutul anului școlar cu numărul 165.

Directorul Colegiului a arătat că noul început stă sub semnul unor „performanțe care onorează și obligă”, obiectivul instituției fiind absolvirea cu succes de către toți elevii a cursurilor gimnaziale sau liceale și, mai ales, admiterea lor în licee și universități cu reputație educațională.

Directorul Dan Popescu a subliniat că „cei mai mici ștefaniști au trecut printr-o selecție mai rafinată ca în anii trecuți, ceea ce reprezintă premisa unei clase a V-a performantă.

Cei 35 de absolvenți ai clasei a VIII-a au plasat colegiul în topul național 50 al celor mai bune rezultate la evaluarea națională 2024. De altfel, 28 dintre ei continuă aventura cunoaşterii ştefaniste, în timp ce patru absolvenţi nu şi-au atins prima opţiune de învăţământ.

Bun venit şi celorlalţi boboci de la clasele a IX-a, care, la probele evaluării naţionale, au dovedit potenţial de performare caracteristică tradiţiei colegiului nostru”.  

Acesta a amintit de câteva dintre rezultatele liceului în anul școlar trecut, subliniind că sesiunile examenului național de bacalaureat au însemnat pentru colegiu şi o serie de cinci ani consecutivi de promovare 100%. Mai mult, în anul curent, singura medie de 10 la examenul maturității la nivelul județului Suceava a obținut-o ștefanista Laura Maria Neagu.

 

  • 12 absolvenți, studenți în străinătate

 

Cât privește absolvenții din 2024, bacalaureații colegiului au fost admiși astfel: 35 opțiuni pentru domeniul matematică și științe ale naturii (majoritate consistentă pentru informatică), 49 pentru științe biologice și biomedicale (din care, 48 la medicină), 33 pentru științe sociale (din care 16 la drept, 7 la psihologie), 26 pentru științe inginerești, 20 pentru științe umaniste și arte.

Totodată, în acest an, colegiul va avea o serie de 12 ambasadori - studenți ștefaniști la Universități din Delft , Durham, Eindhoven, Enschede, Groningen, Londra, Madrid, Masstriht, Milano, Moscova  sau Twente.

„Și pentru a reveni la realism  - se încheie o vacanță fără restricţii severe şi începe  un nou an școlar- aș parafraza un vers dintr-un hit semnat John Lennon: <Școala poate fi și ceea ce ți se întâmplă când ești ocupat să-ți faci alte planuri>.

Afirmăm că toţi cei care suntem în comunitatea ştefaniştilor, am realizat că starea sa de spirit se transformă, cu efort rezonabil, în starea de bine! Felicitări pentru realizările anului școlar încheiat şi un nou an școlar cu sănătate şi  succese”, a conchis Popescu.