Primarul de Suceava, Ion Lungu, a participat și în această toamnă la deschiderea anului școlar la un număr foarte mare de școli și grădinițe. La finalul mandatului de primar, pe care îl va preda succesorului său la sfârșitul lunii viitoare, Ion Lungu a participat la deschiderea noului an școlar la 15 unități de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal.

„Școlile arată foarte bine, sunt pregătite pentru începerea noului an școlar. Am mulțumit directorilor, cadrelor didactice pentru buna colaborare pe care am avut-o în acești 20 de ani și am realizat lucruri bune împreună pentru școala suceveană”, a declarat primarul.

Acesta a evidențiat că, în ultimii 20 de ani, municipalitatea suceveană a investit aproximativ 100 milioane de euro în școli, că s-au construit grădinițe noi, o școală nouă, au fost modernizate unități de învățământ prin programul de reabilitare energetică și prin mansardare, că s-au construit săli de sport noi, un complex sportiv nou „și multe alte investiții în infrastructura școlară”.