„Atelierului de învățare rapidă” organizează sâmbătă, 12 octombrie, cursul gratuit „Tehnici pentru o comunicare de nota 10 cu învățătorul/ profesorul tău de la școală”, la Coffee Shalom, de pe strada Mihai Eminescu, nr. 5, etaj 3, în incinta băii publice.

Cursurile se adresează elevilor din ciclul primar și gimnazial, după următorul program: clasele I – IV – între 10.00 și 10.45 și clasele V-VII – între 11:15 și 12:00.

În timpul participării elevilor la acest curs aceștia vor putea putea afla:

·       diferite strategii de comunicare cu învățătorii/profesorii lor de la clasă;

·       cum să depășească anumite blocaje emoționale în relațiile cu cadrele didactice care apar involuntar pe parcursul procesului educațional.

Cursul este susținut de Adrian Stoleru, formator, trainer, consultant educațional, creator de programe educaționale și speaker motivațional cu o experiență pe piața educațională de peste 8 ani.

Numărul participanților este limitat.

Pentru o bună organizare, participanții sunt rugați să ajungă minim cu 15 minute mai devreme de începerea cursului.

Înscrierile se fac la numărul de telefon 0764 688 678, până la data de 11 octombrie, ora 18.00, în limita locurilor disponibile.

„De multe ori, relația sau lipsa construirii unei relații adecvate între elevi și profesor poate duce la demotivare, blocaje emoționale sau apatie care, la rândul lor, pot influența rezultatele la învățătură ale elevilor”, a subliniat Adrian Stoleru.

Acesta a mai arătat că ,,Atelierul de învățare rapidă” își propune să-i ajute pe elevi să învețe și să rețină mai ușor informațiile predate la clasă prin strategii și metode concrete de învățare rapidă. 

„Atelierul de Învățare Rapidă” organizează cursuri de gestionare a emoțiilor, vorbire în public, gestionarea timpului și alte cursuri practice menite să-i ajute pe elevii aflați în ciclurile de învățământ primar, gimnazial și liceal de a lua note bune atât la Evaluarea Națională, cât și la examenul de Bacalaureat.