Un hoț care a acționat la Horodnic de Sus a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce s-au adunat probe privind comiterea a șapte infracțiuni de furt calificat sau tentativă de furt calificat. Este vorba de spargeri de locuințe și anexe, în care autorul a căutat bunuri de valoare și bani. Trei dintre fapte au rămas la nivel de tentative de furt, în sensul că hoțul nu a furat nimic de valoare. Chiar și așa, acesta a provocat pagube prin distrugerile provocate. 

De exemplu, într-un caz, autorul a pătruns prin efracție și escaladarea unui geam în incinta unei locuințe din Horodnic de Sus, unde a răvășit bunuri, însă nu a plecat cu nimic de valoare.

În urma distrugerilor el a cauzat un prejudiciu de aproximativ 500 de lei persoanei vătămate.

În patru cazuri hoțul a găsit și bunuri cu care a plecat.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți ”în  perioada 28.08.2024-18.09.2024 a pătruns noaptea, prin efracţie şi violare de domiciliu, în mai multe imobile aflate pe raza comunei Horodnic de Sus, de unde a sustras diverse bunuri în valoare de peste 20.000 de lei”.

După ce polițiștii au adunat probatoriu, procurorii de la Rădăuți au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, Gheorghiță Daniel Sbiera.

În ședința de miercuri, 9 octombrie, Judecătoria Rădăuți a admis propunerea și a emis pe numele inculpatului mandat de arestare pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşireaa şapte infracţiuni de furt calificat, (patru infracţiuni în formă consumată şi trei infracţiuni rămase în fază de tentativă).