Trei bărbați au fost prinși în timp ce furau aproape șapte tone de șină de cale ferată. Aceasta provenea din fosta unitate militară de la Păltinoasa, care este dezafectată și acum se află în proprietatea Consiliului Județean Suceava. Unul dintre bărbații acuzați de comiterea acestui furt ar fi chiar angajat al Consiliului Județean Suceava și cel mai probabil știa exact ce se află în fosta unitate militară situată în zona denumită popular „Bucovăț”.
Potrivit polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, de la IPJ Suceava, activitatea a început în luna septembrie.
”În data de 10 octombrie 2024, s-a procedat la constatarea în flagrant a unui nou act material al infracțiunii de „furt”, ocazie cu care s-a conturat participația penală a celor trei bărbați, în sensul că, după ce au dezmembrat calea ferată din incinta unității și au tăiat-o pe anumite dimensiuni care să faciliteze transportul acesteia, cu un buldoexcavator, au transportat-o în dreptul unui drum forestier.
Din această locație, în baza planului prestabilit, bucățile de șină și alte elemente de fier au fost încărcate și transportate cu o autoutilitară ce aparține societății de preluare și valorificare a materialelor feroase din municipiul Suceava, transportul fiind însoțit și supravegheat de un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani.
Transportul a fost monitorizat de către organele de poliție pe traseul Păltinoasa – Suceava, până la sediul societății, unde persoanele implicate au fost interceptate de polițiști și reținute în custodie pentru audieri”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.
În total, s-a constatat că este vorba de 6.970 de kilograme de fier, în valoare de circa 15.000 de lei. Cei trei suspecți de furt au fost reținuți pentru 24 de ore. Este vorba de un bărbat de 35 de ani din comuna Vama, un bărbat de 46 ani din comuna Șcheia și un alt bărbat de 56 de ani, din orașul Gura Humorului.
Mașina și bunurile sustrase au fost indisponibilizate și se află acum în spațiul pe care IPJ Suceava îl are la Stroiești.
Ancheta este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, care urma să decidă dacă va solicita instanței arestarea celor trei sau dacă îi va plasa sub control judiciar. De asemenea, trebuie stabilit în perioada următoare câte transporturi au fost și care este cantitatea totală de șină de cale ferată sustrasă.
Comentarii