Un bărbat din municipiul Suceava a încasat o amendă de 30.000 de lei, pentru abandonarea de deșeuri din construcții pe un teren viran din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia.  

Bărbatul a fost identificat în urma unei anchete a Poliției Locale Șcheia.

Respectivul a adunat într-o benă deșeuri formate din resturi de materiale de construcții, pe care le-a aruncat în zona Bâlc din satul Sf. Ilie.

După ce au primit sesizarea de la localnici, polițiștii locali au stabilit cert cine este autorul și l-au găsit în zona în care efectua lucrări. Respectivul efectua o lucrare la un bloc de pe strada Victoriei din Suceava.

Există date că bărbatul își făcuse un obicei din a arunca pe câmpuri deșeurile provenite de la lucrările pe care le efectuează. 

Amenda de 30.000 de lei a fost aplicată în baza OG 92/2021, privind regimul deșeurilor.

Constantin Pîțu, directorul Poliției Locale Șcheia, ne-a declarat că bărbatul și-a recunoscut fapta și a ridicat deșeurile din zona în care le aruncase.     

 ”A executat lucrări de construcție și a găsit de cuviință să le arunce. Dacă va achita amenda în termenul legal de 15 zile are posibilitatea de a plăti jumătate din minim, adică 15.000 de lei.

Atragem atenția cetățenilor că nu mai tolerăm astfel de obiceiuri și că vom aplica amenzi, care sunt de minimum 30.000 de lei, la persoane fizice.

Dacă surprindem în flagrant o astfel de faptă vom confisca și mijlocul de transport”, a avertizat Constantin Pîțu.