„Dincolo de Cuvinte și Forme” este cea mai recentă carte semnată de scriitorul  și artistul sucevean Constantin Severin și cuprinde articole și cronici de artă din ultimii 20 de ani. Volumul, complex și ambițios, „explorează conexiunile dintre artă, filozofie și spiritualitate, prin prisma unor concepte personale precum expresionismul arhetipal și post-literatura”.

Publicată la Editura Eikon, București, cartea este structurată ca o colecție de eseuri, cronici artistice și manifeste și beneficiază de o excelentă prefață semnată de criticul de artă și de teatru Marina Roman și de o postfață semnată de criticul și istoricul de artă britanic Helen Gorrill.

Lucrarea „Dincolo de Cuvinte și Forme”, după cum spun specialiștii, îmbină analiza critică cu reflecția personală, oferind o panoramă asupra artei contemporane și a rolului ei în reconectarea umanității cu arhetipurile universale. Cititorii vor înțelege că „Dincolo de Cuvinte și Forme” nu este doar o carte despre artă, ci o invitație la o reconceptualizare a rolului creatorului în societatea contemporană. „Constantin Severin pledează pentru o artă care să depășească granițele genurilor, să redea sensul sacru al existenței și să revitalizeze legătura cu memoria colectivă. Prin interconectarea teoriei cu practica, volumul devine un manifest pentru cei care cred în puterea transformatoare a artei de a <vibra> și a se conecta la valorile perene”, spun criticii.