Prevederile din legea austerității, cu noi măsuri fiscal-bugetare care vizează și sistemul de educație, stârnesc reacții aprinse printre oamenii școlii, părinți, directori, aceștia avertizând că schimbările propuse nu afectează doar școala, ci întreaga societate.

Anca Gorban, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, cadru didactic cu peste 25 de ani vechime la catedră, atrage atenția asupra unor măsuri propuse de actualul Guvern în educație, domeniu care „face diferența dintre România în care trăim și România pe care ne-o dorim!”.

„Școala dă startul unei societăți! Școala scoate medici buni sau slab pregătiți, școala livrează oameni în justiție, judecători corecți sau corupți, școala trimite în fruntea țării politicieni care ne mint sau care iubesc România.

Atâția ani s-a investit în dotarea din spitale, DAR în continuare alegem să ne tratăm la cel mai bun specialist și nu în cel mai modern spital! De ce? Pentru că, înainte de toate, omul contează, medicul e cel care ne salvează mai mult decât dotarea!

 Totodată, mergem la cel mai competent avocat care să ne reprezinte și nu la cel mai bine plătit de sistem!

Ducem mașina la mecanicul cel mai bun, nu la atelierul cel mai dotat! DE CE? Pentru că OMUL face diferența, nu dotarea!

De aceea investiția în OM, în educația lui este ceea ce face diferența! Este ceea ce contează cu prioritate!

Prioritate în investiții, nu în reduceri! Investind schimbăm <sistemul vetust>, nicidecum punând profesorii la zid!

(...)

 

·       „Un profesor epuizat, un profesor demotivat NU va face performanță!”

 

Referitor la propunerile de a suplimenta numărul de elevi de la clasă și de a crește și norma de predare a profesorilor, prof. Gorban semnalează că „un profesor epuizat, un profesor demotivat NU va face performanță! Nu va scoate ce-i mai bun din fiecare dintre cei 30 de elevi de la o clasă!

Nu-i va valoriza pe empatici, nu-i va promova pe cei care au orice altă calitate, dincolo de inteligență! Nu va avea nici timp, nici energie! Pentru că în fiecare clasă în care intră nu sunt <doar 2 bănci în plus>, ci 2 copii! Și cele 2 ore în plus nu sunt 2 ore de program, ci 2 ore de discurs, 2 ore în care stai în fața elevilor și predai, evaluezi, formezi! Oameni și caractere! Profesorul pus la zid va fi sleit de motivație! Va merge la școală doar ca să facă vechime!”.

Profesoara Colegiului „Mihai Eminescu” mai spune că elevii de top, olimpicii, nu sunt produsul finanțării statului, ci al finanțării părinților și al competenței profesorilor.

 

·       „Educația produce România!”

 

Despre bursele școlare, subiect fierbinte în ultimele săptămâni, prof. Gorban spune că acestea trebuie distribuite în mod responsabil, că nu trebuie să fie doar iluzii vândute electoral, ci reale instrumente de a spori performanța.

„Ministerul Educației e printre cele mai puțin dorite în orice portofoliu! De ce? Pentru că nu produce bani! Dar să nu uităm că Educația produce România! România noastră care înseamnă sistem sanitar, sistem de justiție, sistem financiar și orice alt sistem!

Reformăm sistemul punând lucrurile la punct, NU subfinanțându-l! Și în niciun caz punând profesorii la zid! Nu avem voie să aplicăm măsurile de austeritate începând cu educația! Pentru că aici e cazul unei investiții, nu al unor reduceri!

Investind în EDUCAȚIE, investim în NOI, investim în România copiilor noștri!”, își încheie prof. Gorban pledoaria.