Centrul recreativ Pădureni, de la Siret, a început activitățile de vacanță pentru copii cu organizarea de ateliere de limba engleză și limba germană, lectură și creativitate (luna iulie) și va continua în august cu atelierele de cultură generală și caligrafie. Primarul de Siret, Adrian Popoiu, a anunțat că vor fi și „surprize pentru copii”.

Potrivit primarului, la primele ateliere sunt înscriși peste 25 de copii. Atelierele educative de vacanță sunt organizate cu acces gratuit, cu lectori-voluntari și materiale educative interesante pentru vârsta copilăriei.

„Ne bucurăm că avem sprijinul voluntarilor, al părinților și, mai ales, suntem norocoși că cei mici manifestă curiozitate și o mare dorință de a învăța”, a afirmat primarul Popoiu.

Activitățile se desfășoară pe grupe de vârstă, cu frecvența de un atelier pe săptămână. Sunt, de asemenea, prevăzute excursii tematice, sesiuni de învățare prin joc, precum și lecții interactive.