Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava derulează în lunile iulie și august o campania de informare și promovare a sănătăţii reproducerii, primii vizați fiind tinerii. Directoarea DSP Suceava, Daniela Odeh, a explicat că este vorba despre informarea și îndrumarea către luarea de decizii responsabile privind sănătatea sexuală și reproductivă, în special în rândul tinerilor, prin promovarea comportamentelor preventive, utilizarea metodelor contraceptive moderne și accesarea serviciilor de planificare familială, în vederea evitării infecțiilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite.
Daniela Odeh a arătat că, deși în România s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește utilizarea contracepției moderne în vederea prevenirii sarcinilor nedorite și a infecțiilor cu transmitere sexuală, „persistă în continuare disparități importante în accesul la metode contraceptive și la servicii de planificare familială, în special în rândul tinerilor, al femeilor din mediul rural și al celor din grupuri vulnerabile/dezavantajate”. „Lipsa de informare, stigmatizarea și barierele culturale sau economice contribuie la menținerea unor rate ridicate ale sarcinilor nedorite și ale infecțiilor cu transmitere sexuală”, a subliniat șefa DSP.
În sprijinul afirmațiilor sale, ea a prezentat datele unui studiu privind comportamentele la risc în rândul adolescenților, realizat de Institutul Național de Sănătate Publică în 2022, care arată că mulți liceeni manifestă un comportament responsabil în ceea ce privește viața sexuală, dar încă există „vulnerabilități semnificative”, în special în rândul fetelor.
Conform studiului menționat, 76,4% dintre liceenii care au declarat că au avut relații sexuale au raportat utilizarea unei metode contraceptive eficiente la ultimul contact sexual (precum prezervativul, pilula contraceptivă sau contraceptive injectabile). Diferențele de gen sunt însă notabile: 80,6% dintre băieți au utilizat o metodă eficientă, comparativ cu 71,3% dintre fete.
De asemenea, 73,3% dintre adolescenți au raportat utilizarea prezervativului la ultimul contact sexual. Cu toate acestea, o treime dintre fete (33,5%) și 21,1% dintre băieți nu au folosit prezervativul, iar 28,7% dintre fete nu au utilizat nicio metodă contraceptivă eficientă, comparativ cu 19,4% dintre băieți.
Datele arată și o frecvență ridicată a comportamentelor cu risc crescut: 34% dintre băieți și 8,4% dintre fete au declarat că au avut patru sau mai mulți parteneri sexuali de-a lungul vieții; 50,8% dintre băieți și 22,1% dintre fete au avut relații sexuale cu parteneri ocazionali în ultimele 12 luni; 14,5% dintre adolescenții activi sexual au consumat alcool sau droguri înaintea ultimului contact sexual, acest comportament fiind mai frecvent în rândul băieților (16,4%) decât al fetelor (11,6%).
Datele înregistrate în urma acestui studiu „evidențiază necesitatea continuării campaniilor de informare și intervenție adresate adolescenților, cu accent pe promovarea utilizării consecvente a metodelor contraceptive eficiente și prevenirea comportamentelor cu risc, precum relațiile sexuale cu parteneri multipli sau ocazionali și consumul de alcool sau droguri înaintea contactului sexual. Intervențiile trebuie adaptate specific nevoilor fetelor și băieților, pentru a reduce diferențele de gen în comportamentele și riscurile reproductive”, a subliniat șefa DSP.
De asemenea, campania pe care instituția o derulează în lunile iulie și august a.c. urmărește creșterea gradului de informare a femeilor însărcinate și a celor care doresc să devină mame, cu privire la importanța consultului medical/ginecologic și a îngrijirilor prenatale, precum și asupra aspectelor care contribuie la o sarcină fără risc și o naștere în condiții de siguranță.
Comentarii