O femeie a reclamat la Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc că a fost înșelată cu aproximativ 3.000 de euro, sumă pe care a trimis-o în două tranșe, în două zile, după ce a fost convinsă de un bărbat, printr-un apel video, că investiția i se va dubla.

Din păcate, metoda de înșelăciune prinde adesea la suceveni și pleacă de la mesaje țintă trimise pe aplicații precum WhatsApp, care păcălesc victimele cu mesaje false, trucate, făcute în numele unor persoane credibile.

Din păcate, și prejudiciile sunt mari și foarte mari. 

Revenind la cazul de față, femeia le-a relatat polițiștilor că în data de 7 iulie a accesat un link pe care l-a primit pe aplicația WhatsApp, iar în urma accesării acestuia i-a apărut un formular  care promitea investirea unei sume minime într-un fond de investiții și garanta câștiguri duble sau triple.

După ce a completat datele, femeia a fost sunată de un bărbat, prin apel video, care i-a solicitat să-și deschidă un cont Revolut, îndrumând-o să urmeze pașii pe care acesta îi dicta prin telefon.

Femeia a transferat inițial suma de 1.200 de lei dintr-un cont de economii, cu promisiunea că suma investită se va dubla, însă i s-a spus că tranzacțiile durează și că va fi contactată a doua zi.

Și mai șocant este că a doua zi, pe 8 iulie, femeia a mai transferat suma de 13.800 de lei în același cont.

 Când a realizat că a fost înșelată, în seara zilei de 8 iulie, femeia s-a deplasat de urgență la Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc.  

Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunile de ”înșelăciune”, „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos” și „accesul ilegal la un sistem informatic”, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.