Handbaliștii de la CSU Suceava au revenit miercuri după-amiază la antrenamente după o binemeritată vacanță.
La prima ședință de pregătire, supravegheată de Bogdan Șoldănescu, Petru Ghervan, Iulian Andrei și Răzvan Gavriloaia, au fost prezenți 15 handbaliști. Este vorba de portarii George Șelaru și Răzvan Rîpă și jucătorii de câmp Adrian Tîrzioru, Leonard Ștefan, Alexandru Bologa, Balazs Botond, Claudiu Lazurcă, Eduard Iordachi, Andrei Bruj, Cosmin Lupu, Sergiu Makaria, Teodor Ilucă, Alexandru Reuț, Emanuel Șerban și Eduard Rusu.
Noua achiziție, extrema stângă Sergiu Makaria, în vârstă de 26 de ani, venit de la CSM Bacău, a declarat următoarele:
„Sunt bucuros să mă alătur formației sucevene, cu care am mai avut contacte și în trecut. Colectivul și spiritul de echipă al Sucevei m-au determinat să fac acest pas. Suntem o echipă tânără, plină de energie și ambiție și sperăm să prestăm un handbal de calitate, iar cu susținerea suporterilor suceveni să obținem o clasare cât mai bună în Liga Zimbrilor. Sunt pregătit și aștept cu nerăbdare noul sezon”.
De la reunirea lotului grupării sucevene au lipsit motivat cei șapte internaționali de tineret care au participat în această vară la Campionatul Mondial U21. Dragoș Podovei, Florin Sîrghie, Sorin Grigore, Codrin Radu, Bogdan Niculaie, Codrin Dascălu și Alexandru Focșăneanu se vor alătura lotului luni, 13 iulie.
„Alb-albaștrii” se vor pregăti în localitate timp de 10 zile, după care o parte dintre jucători vor pleca în Portugalia, la Covilha, acolo unde în intervalul 22-28 iulie vor participa la Jocurile Universitare Europene, unde au drept obiectiv cucerirea unui nou titlu continental cu echipa USV.
Până pe 7 septembrie, când va primi pe teren propriu vizita celor de la Minaur Baia Mare, în prima etapă a ediției de campionat 2025-2026 a Ligii Zimbrilor, CSU Suceava va participa la trei turnee de pregătire: la Buzău (8-9 august), Sighișoara (15-16 august) și Vaslui (22-23 august).
Pe 30 august, universitarii intenționează să susțină un ultim joc de verificare, la Suceava, împotriva unui adversar care va fi stabilit ulterior.
Comentarii