Simina Teodora Buculei, din Fălticeni, a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) București în calitate de șefă de promoție, confirmând încă o dată parcursul său educațional de excepție.

Simina s-a evidențiat încă din liceu (Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni), unde a încheiat studiile cu media 10 și a fost, de asemenea, șefă de promoție. În același timp, a obținut locul I la Olimpiada Națională de Istorie, performanță care i-a adus recunoaștere la nivel național și a evidențiat pasiunea ei pentru științele umaniste și gândirea critică.

 

·        „Simina va fi perpetuu șefă de promoție, indiferent ce va face. Este o învingătoare!”

 

Profesorul Anișor Vasiliu, cu care Simina a făcut performanță la istorie, după ce a aflat că fosta lui elevă a terminat ca șefă de promoție și facultatea, a transmis următorul mesaj părinților acesteia, Mihaela și Silviu Buculei: „Felicitări calde și sincere pentru Simina! Va fi perpetuu șefă de promoție, indiferent ce va face. Este o învingătoare! Meritele pentru rezultatele de excepție ale Siminei se datorează, în mare măsură, și familiei, care pe lângă faptul ca i-a furnizat o educație impecabilă, a sprijinit-o necondiționat în splendida călătorie a formării morale și profesionale. Mă înclin cu reverență în fața unor astfel de Oameni!”

 

·        Seriozitate, determinare

 

La Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Simina Buculei s-a remarcat printr-un echilibru rar între rigoare academică, implicare în proiecte extracurriculare și o viziune clară asupra rolului comunicării într-o societate democratică. Prin seriozitate, determinare și un angajament constant față de excelență, ea a devenit un model pentru colegii săi și o voce respectată în mediul academic.

Simina, după cum apreciază și foștii ei profesori, reprezintă generația tânără care îmbină performanța cu responsabilitatea socială, fiind pregătită să contribuie activ la transformarea mediului de comunicare publică din România. Parcursul ei profesional promite să fie la fel de impresionant ca realizările sale academice.

 

·        „Nu bagajele erau cele care ocupau loc, ci mai degrabă valizele în care îngrămădisem visuri, speranțe și așteptări pentru ce avea să urmeze”

 

La cursul festiv, desfășurat pe 8 iulie 2025, la Sala Palatului, în aplauzele colegilor, Simina a transmis următorul mesaj: „Cred că este un moment cu profundă încărcătură emoțională pentru toți cei care participăm la ceremonia de absolvire a promoției 2025 a Facultății de Comunicare și Relații Publice și, zilele trecute, mărturisesc că mă uitam peste documentele pentru licență, mă uitam peste pozele pentru diploma de absolvire și m-a lovit un sentiment profund, pentru că mi-am spus: <chiar se termină>.

Am rememorat momentul în care am plecat din orașul meu natal, Fălticeni, cu o mașină plină de bagaje, dar nu bagajele erau cele care ocupau loc, ci mai degrabă valizele în care îngrămădisem visuri, speranțe și așteptări pentru ce avea să urmeze. Am rememorat momentul în care am plecat și mi-am luat rămas bun de la părinții mei, din parcarea căminului, și îmi amintesc cu drag de acest moment, după care am sesizat că responsabilitatea și maturitatea deveneau esențiale în această etapă în care descopeream un oraș nou, un oraș necunoscut, cu inima plină de emoție, dar și entuziasm”.

 

·        „Să găsim un mediu în care ceea ce facem să se îmbine în mod armonios cu ceea ce suntem”

 

Pentru Simina Buculei, SNSPA nu a fost doar o instituție, a fost un loc al transformării, pentru că aici a învățat să gândească altfel, să pună întrebări, să caute răspunsuri și a fost încurajată mereu să-și expună ideile într-un mod curajos. „Aș vrea să îndrept un gând de apreciere și către profesorii noștri, care au fost cei care ne-au încurajat să ne exprimăm liber, ne-au încurajat să greșim, dar mai ales să învățăm din greșelile noastre. În final, dragi colegi, vă urez mult succes, și aș vrea să vă spun că astăzi nu este un final de drum, ci este mai degrabă o intersecție, iar din această intersecție fiecare pornim pe un drum separat. Unele drumuri vor fi ușor de parcurs, alte drumuri vor fi cu teren accidentat, alte drumuri nu ni se vor potrivi și va trebui să facem cale întoarsă, dar cred că este important să ascultăm de noi înșine, este important să găsim un mediu în care să fim apreciați și, cel mai important, să găsim un mediu în care ceea ce facem să se îmbine în mod armonios cu ceea ce suntem. Vă urez mult succes în tot ceea ce vă propuneți și vă mulțumesc!”, a mai completat Simina Teodora Buculei.