100 de copii de la diverse școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata au participat, în perioada 30 iunie - 12 iulie, împărțiți în două serii, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a, tabără ce s-a desfășurat la Parohia Adâncata II din Protopopiatul Suceava I.
Inițiatorul acțiunii este preotul prof. Pascal Mitu, care a avut grijă și în acest an ca toți copiii să participe la acțiuni atractive. Ei au pictat icoane pe suport de sticlă și lemn, dar și pe pânză, au participat la diverse jocuri de socializare, autocunoaștere, de exprimare a identității și a pasiunilor, activități artistice și de relaxare.
„Copiii au început activitățile în biserică, cu rugăciunea și pilda zilei sau cateheza, apoi au urmat dialoguri pe teme de credință. La activitate a fost prezent și Cristian Hurjui, consilier al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Sectorul Cateheza”, ne-a spus preotul Pascal Mitu.
Elevii au fost îndrumați de mai multe cadre didactice, care au venit pentru prima dată în Tabăra de creație „Micii iconari” de la Adâncata: Popescu Diana și Ilica Otilia, învățătoare la Școala Gimnaziala „Miron Costin„ Suceava, Horobet Răzvan-Ștefan - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava, Danilevici Ioana Agripina - Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava și Ichim Vlad - Școala Gimnaziala „Ioan Băncescu” din Adâncata.
Profesorii îndrumători i-au ajutat pe copii să-și dezvolte creativitatea, să-și descopere potențialul, să învețe lecția răbdării, a lucrului în echipă și a libertății de exprimare, să descopere tainele artei și să se bucure de momentele petrecute împreună.
Rolul taberei este acela de a oferi elevilor participanți o alternativă originală de a-și petrece timpul liber și de a dobândi îndemânare, inclusiv de a relaționa și de a se dezvolta din perspectivă emoțional-afectivă, de a-și face prieteni și de a învăța ce înseamnă generozitatea.
Ca de fiecare dată, la finalul taberei desfășurate la Adâncata, într-un cadru deosebit, completat de o atmosferă ce împletește an de an povestea cu visul și jocul cu munca, în care se leagă prietenii și se învață lucruri noi, se organizează o expoziție cu lucrările micilor iconari. Vernisajul expoziției a avut loc marți, 15 iulie, în Paraclisul Cetății de Scaun a Sucevei. Lucrările micilor iconari pot fi admirate la Cetatea de Scaun până pe 22 iulie 2025. Părintele Pascal Mitu a completat că pe 27 iulie, la ora 12.00, la Biserica „Sf. Dumitru”, Parohia Adâncata II, va avea loc al doilea vernisaj, la care sunt așteptați să participe copii, „mici iconari”, părinți, bunici, oameni din comunitate.
Comentarii