Au reapărut hoții de casetofoane auto și de baterii de mașini. În dimineața zilei de duminică, 13 iulie, proprietarul unei firme a sunat la 112 pentru a reclama un astfel de furt.
La fața locului au fost găsite 9 autovehicule în care hoții au dat iama.
Iar acolo unde nu au furat au provocat distrugeri, prejudiciul total fiind estimat la 6.000 de lei.
În baza amprentelor ridicate de la locul faptei, polițiștii au dat rapid de urma unui suspect.
În aceeași zi de duminică a fost identificat un bărbat din comuna Arbore, care și-a recunoscut fapta și a precizat că a acționat alături de fratele său.
Acesta a recunoscut și el furtul și i-a condus pe polițiști la locuința sa, unde au fost descoperite o parte din bunurile furate.
Cei doi au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore și sunt cercetați acum pentru comiterea infracțiunii de ”furt în formă continuată”.
Comentarii