Asociația Creativities organizează vineri, 25 iulie 2025, între orele 14:00 – 15:00, la Cafeneaua Palo Santo, atelierul „Recreartiv”, atelier dedicat tinerilor pasionați de artă, culoare și expresie personală.

Într-un cadru relaxat și prietenos, participanții vor avea ocazia să experimenteze pictura pe textile, folosind culori speciale și tehnici creative. Activitatea se înscrie în programul Suceava Jazz Fest și este organizată de Asociaţia Creativities, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava.

Atelierul este o invitație la exprimare liberă și relaxare prin artă. Participanții (sunt 20 de locuri) vor învăța cum să picteze pe sacoșe textile, folosind culori speciale și tehnici simple, ghidați de facilitatori locali. Scopul nu este perfecțiunea artistică, ci bucuria de a crea ceva propriu și de a comunica vizual cine sunt și ce simt. Atelierul va include: introducere în pictura pe material textil; exerciții creative de exprimare vizuală; libertate de design - mesaj, simboluri, joc de culoare; reflecții de grup asupra procesului artistic și emoțional; participanții vor pleca acasă cu o sacoșă pictată chiar de ei, un obiect practic și sustenabil.

Totul este asigurat de organizatori: sacoșe textile, vopsele, pensule, materiale de lucru. Participanții trebuie doar să vină cu dorință de explorare și bună dispoziție. La atelier sunt așteptați tineri cu spirit creativ și tineri care pur și simplu vor să încerce ceva nou, relaxant și diferit. Nu e nevoie de experiență anterioară în pictură. „Creezi, te relaxezi și te descoperi. Prin artă, ai șansa să te conectezi cu tine însuți și cu ceilalți, într-un spațiu sigur și creativ. Uneori, tot ce ai nevoie este o pensulă, puțină culoare și libertatea de a fi tu. Atelierul contribuie la starea de bine, la dezvoltarea empatiei și la sentimentul de apartenență într-o comunitate în care vocea fiecăruia contează”, au transmis reprezentanții Asociației Creativities. Mai multe informații despre înscrieri puteți obține accesând pagina de Facebook a Asociației Creativities.