Prăbuşirea unui imobil la Reims, în estul Franţei, s-a soldat cu cel puţin doi morţi şi nouă răniţi, în urma unei explozii provocate probabil de gaze, potrivit unor surse concordante, relatează AFP.
"Există două decese şi nouă răniţi", potrivit unui bilanţ, au declarat pompieri pentru AFP, în timp ce prefectura preciza drept cauză "probabilă" a accidentului o explozie provocată de gaze.
Victime se aflau în continuare sub dărâmăturile acestui imobil de patru etaje, potrivit unui fotograf AFP de la faţa locului, care citează echipe de intervenţie.
Comentarii