Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că va propune ca simulările pentru evaluarea naţională şi bacaluareat să se organizeze, începând cu următorul an şcolar, în aceleaşi condiţii în care se dau examenele, şi nu descentralizat.
Apreciind că descentralizarea simulărilor pentru evaluarea naţională şi pentru bacalaureat "are şi părţi bune, dar are şi părţi mai puţin bune", ministrul Remus Pricopie a spus că va propune colegilor din minister şi partenerilor sociali ca, "începând cu anul şcolar următor, simulările să se facă exact în aceleaşi condiţii în care se dau şi examenele, respectiv Consiliul Naţional de Evaluare să gestioneze aceste simulări pentru a putea avea o analiză mai bună a datelor".
Întrebat dacă are suspiciuni în momentul de faţă, când subiectele simulărilor sunt făcute pentru fiecare judeţ în parte, că în unele judeţe ar putea fi date subiecte mai uşoare, Pricopie a confirmat, spunând că acestea pot fi mai uşoare sau mai grele, sau nu suficient de bine calibrate, în unele judeţe.
Ministrul Educaţiei a mai spus că nu îl mulţumesc rezultatele de la simulări primite până în prezent, apreciind că elevii sunt "pregătiţi destul de slab".
Simulările evaluării naţionale şi examenului de bacalaureat sunt descentralizate, fiecare inspectorat şcolar îşi stabileşte propriul calendar şi propria metodologie, acestea urmând să aibă loc până la sfârşitul lunii aprilie.
Comentarii