Focuri de armă au fost trase duminică la prânz, rănind trei persoane, în faţa Palatului Chigi, sediul Guvernului, la Roma, în momentul în care Guvernul Letta depunea jurământul la Palatul Quirinal, potrivit unor martori, relatează AFP.
Potrivit agenţiei Ansa, cei trei răniţi sunt doi carabinieri şi persoana care a tras asupra lor.
O persoană a fost rănită la nivelul gâtului şi se află în stare gravă, iar cealaltă a fost atinsă la nivelul unui picior, potrivit Ansa, care afirmă că o trecătoare ar fi fost, de asemenea, "ştearsă" de un glonţ.
Potrivit unor declaraţii pentru AFP ale unor martori, un bărbat a tras asupra carabinierilor de la o distanţă de aproximativ cinci metri. Suspectul purta haină şi cravată, potrivit Ansa, care a anunţat că este vorba despre un italian care ar prezenta probleme psihice.
Palatul Chigi, sediul Guvernului, este situat într-o piaţă de pe o arteră comercială şi turistică, Corso, la aproximativ un kilometru distanţă de Palatul Quirinal, care este totodată numele uneia dintre cele şapte coline ale Romei. Un cordon de securitate a fost instalat la faţa locului.
Potrivit presei, starea de alertă a fost decretată în Piaţa Quirinal, de unde au fost evacuaţi numeroşi gură-cască.
Comentarii