În urmă cu 26 de ani, străzile Bucureştiului erau pline de oamenii care au ieşit din case, mii de muncitori care au părăsit uzinele pentru că nu mai erau dispuşi să accepte regimul comunist, informează Mediafax. Ziua de 22 decembrie 1989 a fost marcată de fuga lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale Elena cu un elicopter şi victoria revoluţionarilor . Între timp mulţimea a fost prinsă sub tirul gloanţelor trase de ”terorişti”. Pe data de 22 decembrie, zeci de mii de muncitori de pe marile platforme industriale se îndreptau încă de la primele ore ale dimineţii spre sediul Comitetului Central al PCR şi Piaţa Universităţii, locul în care cu o zi s-a tras în manifestanţi.