Doi turişti din Bucureşti, în vârstă de 71 şi 76 de ani, au fost salvaţi de salvamontiştii şi jandarmii montani după ce s-au rătăcit, luni seara, pe traseul turistic Predeal – Piatra Mare, ei primind apoi îngrijiri de la un echipaj SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, Ciprian Aldea, luni seara, în jurul orei 20.00, salvamontiştii şi jandarmii montani din Predeal au fost alertaţi de doi turişti din Bucureşti care au spus că au plecat pe un traseu montan şi s-au rătăcit în zona Piatra Mare.