Ministerul Sănătăţii va introduce 12 medicamente oncologice noi pe lista medicamentelor compensate, a anunţat marţi instituţia, după ce Alianţa Pacienţilor Cronici a prezentat povestea unui pacient care a murit de cancer fiindcă medicamentul de care avea nevoie nu era inclus pe lista de compensate, scrie Mediafax.„În data de 23 februarie, Ministerul Sănătăţii a primit de la Agenţia Naţională a Medicamentului o cerere de modificare a HG astfel încât 10 produse să fie incluse în noua formă a HG 720 ca să intre în compensare, respectiv gratuitate. Dintre acestea, patru produse erau oncologice, unul era pentru acest pacient (nr. domnul Niţă). Pe data de 24 martie a apărut prima formă a HG-ului modificat, pe site-ul Ministerului Sănătăţii după care, începând din data de 3 iunie, a plecat pe circuitul de avizare în prima sa formă. De la momentul acela, până luni, 25 iulie, în HG 720 au mai fost introduse, doar pe partea oncologică, încă nouă medicamente şi molecule vitale pentru tratamentul acestor afecţiuni. S-a optat pentru această formulă pentru a evita un nou proces de punere în transparenţă decizională care durează 45 de zile calendaristice, precum şi alte proceduri de avizare. Practic, s-a dorit introducerea mai multor medicamente pe această listă pentru ca mai mulţi pacienţi să aibă acces la medicamente, în majoritatea lor orfane, care să-i ajute în tratamentul afecţiunilor pe care le au”, a declarat Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.