Premierul Dacian Cioloş a declarat joi, la lansarea platformei GovITHub, că Guvernul va oferi zece burse a câte 2000 de euro/lună unor specialişti IT care, fără să lase ''fagocitaţi de sistem'', să inoveze sectorul administraţiei publice, mult rămas în urmă din acest punct de vedere, scrie Mediafax. ''Astăzi se îndeplineşte un vis pe care l-am avut încă de la început, de când am venit în această poziţie şi când mi-am dat seama, sigur cu anumite reflexe pe care le aveam probabil şi din perioada petrecută la Bruxelles, când lucram foarte mult cu diferite sisteme IT care îmi facilitau activitatea, pregătirea, luarea deciziilor, comunicarea cu colaboratorii. Reflexele formate acolo m-au determinat să am aceleaşi pretenţii şi aici. Sincer să fiu, m-am cam lovit cu capul de pragul de sus când am văzut cum stau lucrurile în administraţie aici, apropos de facilităţile care ar fi trebuit să existe în modul de lucru al administraţiei din perspectiva a ceea ce poate să aducă IT-ul'', a afirmat Dacian Cioloş.