Preşedintele Klaus Iohannis a vrut să o decoreze pe Regina Ana, însă cutumele Familiei Regale nu permit decorarea post-mortem, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Administraţia Prezidenţială."Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi-a exprimat în mod clar intenţia de o decora pe Regina Ana, dar cutumele Familiei Regale nu permit decorarea post-mortem a membrilor săi", potrivit surselor din Administraţia Prezidenţială. Decorarea Reginei Ana ar presupune onoruri acodate potrivit regulamentelor militare, nu funeralii naţionale, au mai precizat sursele menţionate.Potrivit Casei Regale, statul român nu a oferit nicio distincţie Reginei Ana în cei 92 de ani de viaţă.