Codruţa Kovesi a declarat că are probe potrivit cărora lucrarea sa de doctorat nu este un plagiat, făcând referire la decizia Consiliului Naţional de Etică, procurorul şef al DNA precizând că nu va cere CNATDCU să-i reanalizeze lucrarea, susţinând că cine contestă poate face sesizare, scrie Mediafax."Eu am fost verificată în anul 2012 de Comisia Naţionaţă de Etică, am fost audiată într-o comisie din care au făcut parte mai mulţi profesori, m-am prezentat la audieri şi am adus probe şi s-a dat verdict definitiv acum patru ani. Teza mea este corectă şi am toate probele. Una dintre probe este certificatul de căsătorie. Mi se reproşează că Laura Codruţa Kovesi a copiat-o pe Codruţa Lascu. Teza mea este corectă, o teză pe care am muncit-o. Am lucrat şapte ani, am multe articole publicate şi o sa le vedeti în acestă teza. Eu, care am o teză corectă, să mă duc să spun "Verificaţi aceasta teză!", când eu ştiu că este corectă. Cine contestă să vină să facă sesizare", a declarat procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, la Europa Fm.