Preşedintele Iohannis: Resping iniţiativele populiste recente de a pune în opoziţie investiţiile străine faţă de capitalul românesc
Mediafax.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a spus marţi într-un discurs în faţa reprezentanţilor mediului de afaceri, că respinge "iniţiativele populiste recente de a pune în opoziţie investiţiile străine faţă de capitalul românesc", subliniind nevoie de predictibilitate şi stabilitate economică, scrie Mediafax."Mediul de afaceri este, pentru mine, pilonul-cheie al oricărui demers de construcţie naţională. (...) Resping categoric iniţiativele populiste recente, de a pune în opoziţie investiţiile străine faţă de capitalul românesc, companiile multinaţionale, faţă de IMM-urile româneşti. Este o mare eroare. Convingerea mea profundă este aceea ca antreprenoriatul românesc se va consolida cu atât mai mult cu cât cooperarea cu investitorii străini va fi mai strânsă. Anul trecut, investiţiile străine directe au atins un nivel record pentru perioada post-criză, circa 4,3 miliarde de euro, ceea ce arată, în continuare, atractivitatea României pentru mediul investiţional şi, de asemenea, importantă e calitatea acestor investiţii. Totodată, exportul net a înregistrat o contribuţie negativă la creşterea economiei", a spus preşedintele Iohannis.
Comentarii